RECOMANDĂRI. Ce măsuri are în vedere Ministerul Afacerilor Interne după ridicarea stării de urgență

RECOMANDĂRI. Ce măsuri are în vedere Ministerul Afacerilor Interne după ridicarea stării de urgență
Publicat: 09/05/2020, 15:42
Actualizat: 09/05/2020, 22:15

Ministerul Afacerilor Interne a postat, sâmbătă, în transparență decizională propunerea privind  setul de măsuri de prevenire și control a virusului SARS-CoV-2, măsuri aplicabile după ridicarea stării de urgență, începând cu data de 15 mai.

Documentul făcut public sâmbătă de Ministerul Afacerilor Interne include o serie de măsuri generale propuse pentru a fi menținute, dar și activitiățile pe care le recomandă să fie permise cu sau fără condiții suplimentare.

Propunerile MAI se referă la evenimentele publice, la activitatea restaurantelor, a centrelor comerciale, a azilelor pentru bătrâni, dar și la serviciile de sănătate, la desfășurarea cursurile, până la condițiile de carantină și la cele de intrare pe teritoriul național a cetățenilor români și străini.

De exemplu, MAI nu recomandă ridicarea fără măsuri suplimentare a interdicției de organizare și desfășurare a activităților publice din categoria mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, sau orice alte întruniri în spații deschise sau activități culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, de tratament balnear desfășurate în spații închise.

Măsurile generale propuse de MAI

1. Obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă.

2. Obligația organizării activității, de către instituțiile și autoritățile publice, precum și toți operatorii economici publici și privați astfel încât să fie asigurat triajul epidemiologic, pentru întregul personal propriu, precum și dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în serviciu.

3. Luarea de măsuri, de către operatorii economici și instituțiile publice ce desfășoară activități comerciale/de lucru cu publicul care implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, pentru:

  • realizarea accesului astfel încât să fie asigurată o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană și o distanță minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
  • verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370 , la intrarea în incintă;
  • dezinfectarea frecventă a suprafețelor expuse și evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat.
  • efectuarea, de către furnizorii publici și privați de transport persoane, dezinfectării frecvente a spațiului mijloacelor de transport și de a respecta regulile specifice.
  • decalarea programului de lucru, de către instituțiile publice și operatorii economici, cu un număr de peste 50 de angajați, astfel încât să se evite aglomerarea mijloacelor de transport în comun.
  • dispunerea de măsuri, de către toate persoanele juridice de drept public sau privat, pentru desfășurarea muncii la domiciliu, pentru o parte din personal, dacă activitatea desfășurată permite această măsură.

4. Se recomandă adoptarea următoarelor măsuri:

  • rămânerea în locuință/gospodărie a persoanelor care prezintă semne și simptome de viroză respiratorie și informarea medicului de familie;
  • evitarea intrării în spațiile aglomerate de orice tip dacă nu este strict necesar

Documentul MAI a venit la puțin timp după ce Institutul National de Sănătate Publică a postat în transparență decizională propunerea privind  setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgență.

Starea de urgență, în vigoare din 14 martie, nu va fi prelungită a doua oară, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis, astfel că, din 15 mai, România va intra în stare de alertă.

Până sâmbătă, 9 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.131 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 6.912 au fost declarate vindecate și externate. Numărul total al morților a ajuns, sâmbătă după amiaza, la 926.

Documentul poate fi consultat pe pagina de web a Ministerului Afacerilor Interne, accesând link-ul https://www.mai.gov.ro/informatii-publice/transparenta-decizionala/

Observațiile și propunerile referitoare la setul de măsuri pot fi transmise la adresa de mail [email protected].

RECOMANDĂRI. Ce măsuri are … by Gandul.info on Scribd

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×